Main » 2011 » August » 23 » Fields: “Sunt un jucător exploziv, dar voi evolua pentru echipă”
1:09 PM
Fields: “Sunt un jucător exploziv, dar voi evolua pentru echipă”

Brandon Fields, noua extremă americană a Energiei, jucătorul care are misiunea de a face uitată plecarea lui Louis Darby, spune că a studiat bine varianta venirii în România, un fost coleg din State fiind cel care l-a îndemnat să semneze cu Energia.

"Un fost coleg de al meu a jucat aici şi mi-a povestit câte ceva despre România, mai ales despre faptul că este o ţară frumoasă şi că aici s-a schimbat puţin politica cu baschetul, în sensul că se acordă o importanţă mai mare acestui sport. Şi am mai înţeles că sunt mulţi străini care joacă în campionatul din Divizia A, şi americani, dar şi sârbi. Deci ar trebui să fie interesant… De asemenea, am mai aflat că liga din România a ajuns acum la un nivel bun, comparabil puţin cu campionatul universitar din State”, a declarat Fields despre felul în care a luat decizia de a juca în acest sezon în tricoul Energiei. Americanul spune că a găsit la Târgu Jiu o echipă care a i-a primit foarte bine pe cei nou veniţi făcându-le mai uşoară acomodarea: "Chiar îmi place echipa, colegii m-au primit foarte bine, iar eu am început deja să-i plac. Şi mă bucur că aici toată lumea vorbeşte engleza, deci nu sunt deloc probleme legate de comunicare. Până acum am simţit o atmosferă foarte bună la echipă şi eu, dar şi Robert Gilles, care a venit la Energia tot în această vară”, a mai declarat Brandon Fields.

În legătură cu stilul său de joc şi ceea ce se cere jucătorilor în campionatul românesc, Fields spune că nu va fi o problemă să se adapteze la stilul de joc în echipă şi pentru echipă specific europenilor: "Sunt un jucător exploziv, dar, dacă tot am ajuns aici, voi juca pentru echipă, şi pentru faza de apărare, dar şi pentru atac. Oricum, vă daţi seama că iubesc spectacolul! Sper, înainte de toate, să formăm o echipă competitivă”, a mai spus Fields.

Faptul că vine la Energia după plecarea unor jucători precum Darby şi Troupe, jucători extrem de iubiţi de public, îl ambiţionează pe Fields: "Nu prea ştiu multe despre ei, de fapt nu îi cunosc deloc, personal. Tot ce ştiu e că au fost jucători buni, care au ajutat echipa aceasta, din ce am auzit. Şi eu, la rândul meu, sper să fac la fel, să dau totul pe teren”, a mai declarat extrema americană a echipei gorjene.
Views: 518 | Added by: CaeN | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Registration | Login ]
Site menu
Login form
Clasament
Statistici site

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Cauta
Arhiva
ENERGIA ROVINARI
Agenda
«  August 2011  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Parteneri
DA BASCHET